Ortodonție

Tratamentul ortodontic reprezintă cea mai bună soluție pentru obținerea unui zâmbet estetic, functional și sănatos.
Aparatul dentar corectează anomaliile dento-maxilare care apar pe arcadele dentare cu dinți definitivi. Purtarea lui reprezintă, înainte de toate, rezolvarea problemelor funcționale și estetice. Dinţii corect aliniați sunt ușor de igienizat și astfel este asigură prevenirea apariției cariilor dentare.

Estetica Dentara

Aparatul dentar este un dispozitiv care aplică o presiune asupra dinților pacientului pentru a obține, în timp, alinierea lor în direcția dorită. Dinții se deplasează cu aproximativ 0.5-1mm/lună pentru a lăsa organismului timpul necesar să se adapteze la schimbarile produse

Durata purtării acestui dispozitiv este cuprinsă în general între 1 și 2 ani și va fi estimată de către medicul specialist ortodont, în funcție de distanța de deplasare a dinților, de complexitatea situației, de vârstă fiecărui pacient, precum și de tipul de aparat folosit.

Tipuri de afecțiuni ortodontice ce pot fi tratate cu aparate dentare:

  • Malocluzia – alinierea incorectă a dinților pe arcadă și a maxilarelor în zona de contact (mușcătură);
  • Dinți înghesuiți;
  • Dinți cu spații foarte mari între ei;
  • Dinţii rotiţi faţă de axul lor normal;
  • Dinţii situaţi prea în faţă sau prea în spate faţă de poziţia lor normală pe arcada dentară;
  • Diastema/trema („strungăreaţa”), spaţiul dintre cei doi dinţi frontali centrali;
  • Închiderea spaţiilor postextracționale pentru a evita realizarea unei lucrări dentare;
  • Aducerea pe arcadă a unor dinţi definitivi blocaţi în os.

TIPURI DE APARATE  DENTARE

  • Aparat dentar mobil

Aparatele dentare mobile sunt cele care pot fi puse și scoase de pacient. Ele sunt utilizate de obicei în tratamentul copiilor și tinerilor. Rezultatul unui astfel de tratament depinde în mare măsură de seriozitatea și disciplina pacientului.

Aparatele mobile trebuie să fie purtate în fiecare zi. În cazul în care pacientul nu este disciplinat și nu îl poartă conform recomandărilor medicului, tratamentul nu va avea niciun efect.

La ce vârstă trebuie purtat un aparat dentar mobil?

Cel mai bun moment pentru medicul ortodont de a evalua starea cavității orale a unui copil este în jurul vârstei de 7 ani, în primul rând pentru că primii molari definitivi și incisivii au aparut deja, iar in al doilea rând pentru că pacientul este capabil să comunice și să colaboreze atât cu medicul, cât și cu părinții.

Deși un medic ortodont poate îmbunătăți zâmbetul la orice vârstă, copilăria este perioada optimă de timp pentru a începe tratamentul. Începând de acum tratamentul, reușita va avea loc într-un timp mult mai scurt și cu mai puține cheltuieli.

Aparatul dentar mobil are baza realizată dintr-un material plastic colorat, pentru a încânta și a motiva copiii să îl poarte.

 Avantaje:

  • atunci când tratamentul este început la o vârstă fragedă, medicul ortodont poate ghida creșterea maxilarului, ordinea creșterii dinților și alinierea dinților permanenți;
  •  tratamentul precoce poate influența lățimea arcadelor superioare și inferioare și crearea spațiului pentru erupția dinților permanenți;
  • aparatul dentar mobil reduce probabilitatea deteriorării dinților permanenți din cauza înghesuirii;
  •  corectează prostul obicei de a suge degetul;
  • elimină problemele ce cauzează anomalii la înghițire sau vorbire;
  •  reducere necesitatea de a purta un aparat dentar fix în timpul adolescenței sau mai târziu;
  •  timpul în care se poartă aparatul dentar mobil este foarte scurt;
  •  creează simetrie facială prin influențarea creșterii maxilarului;
  • Aparatul dentar fix

În funcție de materialul din care sunt confecționate bracketurile, aparatele dentare fixe pot fi de mai multe feluri: metalice, din safir sau ceramice. În funcție de fața dintelui pe care sunt lipite bracketurile, aceste dispozitive utilizate în tratamentele ortodontice pot fi:

  • vizibile – amplasate pe fața vizibilă a dinților și folosite în marea majoritate a situațiilor;
  • invizibile – lipite de fața interioară a dinților și folosite foarte rar, în cazul adulților care țin foarte mult la estetica zâmbetului lor în cursul tratamentului.

APARAT DENTAR METALIC 

  • Cel mai mic preț pentru un aparat fix
  • Componentele aparatului sunt rezistente
  • Brakeți robuști cu care se lucrează foarte ușor;
  • Este recomandat pentru marea majoritate a anomaliilor dentare sau dento-maxilare;
  • În condițiile în care, pe parcursul tratamentului, se desprinde accidental un bracket de pe suprafața dintelui, acesta poate fi relipit;
  • Dimensiunile brakeți-lor sunt mai reduse (comparativ cu alte aparate fixe)
  • Oferă rezultate vizibile după primele luni de purtare;

APARAT DENTAR CERAMIC

  • Aparatul este foarte puțin vizibil datorită nuanței apropiate de culoarea naturală a dinților. Este modern, discret, preferat de cei care nu doresc să arate că poartă aparat dentar.
  •   Are o estetică superioară aparatului dentar metalic;
  •   Este potrivit atât pentru adolescenți, cât și pentru adulți;
  •   Poate fi utilizat pentru tratamentul unei mari variații de anomalii dentare, inclusiv ocluzia inversă;
  •   Bracket-urile ceramice nu se pătează;
  • Ofera un grad sporit de confort la purtare.

APARAT DENTAR SAFIR

  • Este discret, aproape invizibil atunci când este purtat;
  • Brackeții sunt realizați dintr-un cristal transparent (Safir), compatibil cu smalțul dinților, de aceea, atunci când este purtat, aproape că nu se vede;
  • Nu se coloreaza;
  • Brackeții aparatului dentar Safir rămân incolori pe tot parcursul tratamentului, datorită structurii microcristaline și a suprafeței lor uniforme, care nu permite acumularea plăcii bacteriene;
  • Confortabil;
  • Pentru că este realizat din materiale cu o textură ușoară, care nu creează disconfort, aparatul dentar Safir este foarte ușor de purtat.

Indiferent de tipul de aparat dentar, la finalul tratamentului ortodontic, după îndepărtarea aparatului dentar fix, dinții au tendința de a reveni în poziția inițială. Pentru succesul tratamentului, după îndepărtarea aparatului dentar,  pacientul trebuie să poarte un aparat de contenție, pentru o perioadă relativă de timp.

Aparatul de contenție este 100% confortabil, se poartă numai după îndepărtarea aparatului dentar fix și asigură menținerea rezultatului tratamentului ortodontic pe termen lung.

https://clinicadoctoracatrinei.ro/wp-content/uploads/2021/04/Untitled-1-320x92.png

O echipă de medici profesioniști care lucrează cu materiale și echipamente de ultimă generație, am reușit să ne ridicăm la aceste standarde având un singur obiectiv: satisfacția pacientului.

Program

© 2016 – 2022 Clinica Dr. Acatrinei. Toate drepturile rezervate.

Catalina S. Morarasu


Specialist in Durere Orofaciala coordonator al Centrului de Durere Orofaciala si Medicina Dentara a Somnului la

Ukiah Periodontics and Implant Center, Ukiah California

Advanced Endodontics, Santa Rosa California

  • Specialist in durere orofaciala si tulburarile ATM (specialitate recunoscuta de American Dental Association)
  • Diplomat, American Board of Orofacial Pain
  • Diplomat, American Board of Dental Sleep Medicine
  • Fellow, American Academy of Orofacial Pain
  • Minnesota Sleep Society Past President

 

Educatie si Formare:

  • 2022- Competenta in utilizarea terapeutica orofaciala si estetica a toxinei botulinice si derma filleri, American Academy of Facial Esthetics
  • 2021-2022- Competenta in utilizarea in regenerarea faciala si stomatologica a PRF, Facial Esthetics prf.edu, Dr. Richard Miron
  • 2009 - Master of Science in Dentistry, University of Minnesota, School of Dentistry
  • 2009 - Diplomat, American Board of Dental Sleep Medicine
  • 2008 - Fellow, American Academy of Orofacial Pain
  • 2006 - Diplomat, American Board of Orofacial Pain; Orofacial Pain specialist
  • 2002 -2004: TMJ and Orofacial Pain Graduate Program- University of Minnesota, School of Dentistry (2 ani rezidentiat)
  • 1993 - 1997: Doctor in stiinte medicale stomatologie cu teza: “Disfunctii stomatognatice la bolnavii endocrini”, UMF “Gr.T.Popa” Iasi, Facultatea de Stomatologie

 

  • 1983 - 1988 – Diploma de licenta doctor- medic, Facultatea de Stomatologie, UMF “Gr.T.Popa” Iasi

Experienta Profesionala

2004-prezent: Medic stomatolog specialist in Durere Orofacial si Tulburarile ATM, practica stomatologica specializata in diagnosticul si tratamentul Durerii Orofaciale si al tulburarilor ATM, precum si managementul pacientilor cu apnee de somn cu ajutorul dispozitivelor de avansare mandibulara.  Activitate stomatologica privata: 2004-2022 in Minnesota, USA, 2022-prezent California, USA

2020-prezent: Examinator, American Board of Orofacial Pain

2013-2015: Presedinte al Minnesota Sleep Society

2009-prezent: Director de curs, American Academy of Orofacial Pain

2002-2003: Profesor universitar, Catedra de Protetica Dentara, Facultatea de Stomatologie Iasi

2001-2002: Conferentiar universitar

1998-2000: Sef lucrari

1999-2000: Director al Ambulatorului universitar al Facultatii de Stomatologie Iasi

1993-1998: Asistent universitar

1998: medic primar in stomatologie generala, Ministerul Sanatatii Bucuresti

1994: medic specialist stomatologie generala, Ministerul Sanatatii Bucuresti

1991-1993: Preparator universitar

1993: Certificat stagiu clinic de Protetica Dentara, Hopitaux de Lyon, Universite Claude Bernard, Lyon France

Speaker pe domeniul Durerii Orofaciale si al tulburarilor ATM, precum si Medicina Dentara a Somnului, la conferintele anuale ale American Academy of Orofacial Pain, Minnesota Sleep Society, study clubs, Seminarii anuale ale Park Dental and The dental Specialists of Minnesota, Seminarii ale Metro Dentalcare, Mendocino Dental  Fair, Humboldt Dental Association.

This will close in 20 seconds

OrthoArt


OrthoArt Lab este un laborator de tehnică dentară specializat în realizarea dispozitivelor ortodontice. Suntem interesanți, în special, de oferirea unor produse de calitate superioară prin folosirea sistemelor inovative. Investiția în utilaje și materiale de ultimă generație, prezența constantă la cursuri mondiale și colaborarea directă cu medici ortodonți cu experiență ne-au determinat să atingem cele mai înalte standarde de calitate.

Prezent pe piața stomatologică din Italia încă din anul 2003, OrthoArt Lab s-a dezvoltat și în România prin deschiderea unui laborator în 2016. Avem colaboratori importanți, cum ar fi cea cu liderul mondial în tratamentul pentru apneea în somn SomnoMed și cu laboratorul Uniontech, împreună cu Orthoprofile, pentru dispozitivele de nouă generație realizate pe minișuruburi Benefit cu sistemul Easydriver.

OrthoArt Lab a pus, în ultimii ani, foarte mare accent pe medicina dentară a somnului, participând la foarte multe cursuri în Europa și urmărind îndeaproape centre de excelență în tratarea Sindromului de Apnee în Somn (SAS), cum ar fi Spitalul Universității din Antwerp (Belgia), unde am petrecut mult timp alături de Prof. Dr. Marc Braem, de la care am învățat protocoale și tipuri de tratament pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților care suferă de SAS în România.

Oferim colaboratorilor noștri posibilitatea de a-și proiecta împreună cu noi, în cabinet sau în laborator, dispozitivele personalizate în funcție de necesitate, pentru a căuta și a găsi soluțiile cele mai potrivite pentru tipul de tratament dorit și pentru a asigura pacienților un rezultat optim la sfârșitul tratamentului.

Cu o experiență dobândită în peste 20 de ani, laboratorul OrthoArt Lab oferă o gamă completă de dispozitive ortodontice: dispozitive mobile, fixe, funcționale, distalizatoare, dispozitive de reabilitare ATM, dispozitive pentru tratamentul Sindromului de Apnee în Somn, sisteme computerizate pentru deplasări dentare cu aliniatori invizibili. De asemenea, suntem implicați în organizarea de cursuri de formare teoretică și practică pentru medicii ortodonți.

This will close in 20 seconds

Suna acum!